Motivul pentru care Ghișe anunță că îl va da în judecată pe Băsescu

Motivul pentru care Ghișe anunță că îl va da în judecată pe Băsescu
Publicat: 04/12/2012, 12:04
Actualizat: 04/12/2012, 12:04

Senatorul PNL Ioan Ghișe a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că îl va da în judecată pe președintele Traian Băsescu pentru infracțiunea de ultraj, faptă care, potrivit lui Ghișe, ar fi fost săvârșită de șeful statului prin intermediul ofițerilor SPP la recepția de la Palatul Cotroceni.

El a spus că, la recepția din 29 decembrie, a fost „luat pe sus” și a fost „scos în stradă”, în afara Palatului Cotroceni, imediat după ce și-a dus mâna la nodul de la cravată.

„Dacă pe un senator al României, aflat la o recepție, urmare a unei invitații oficiale, care nu a comis nicio faptă contravențională sau infracțională, Traian Băsescu îl aruncă în stradă, fără temei constituțional sau legal, atunci e ușor de înțeles cât respectă Băsescu pe fiecare român și drepturile sale de cetățean”, a comentat liberalul.

Purtătorul de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, a declarat, joi seară, că senatorul liberal Ioan Ghișe a fost îndepărtat de la recepția de Ziua Națională de la Palatul Cotroceni pentru că a creat un incident care i-a deranjat pe ceilalți invitați.

„Cu ocazia recepției de Ziua Națională a României, organizată la Palatul Cotroceni joi seară, a existat un incident, unul dintre invitații oficiali încercând să creeze deranj prin modul în care era îmbrăcat și prin scandări. Serviciile de ordine au considerat de cuviință să fie îndepărtat”, a spus purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.

Ghișe, invitat în calitate de senator la recepție ca și toți ceilalți parlamentari, a purtat pe sub cămașă un tricou cu un mesaj de protest cu trimitere la faptul că președintele Traian Băsescu ar fi trebuit demis în urma referendumului din luna iulie.

El a fost condus în afara sălii unde s-a desfășurat recepția de către consilierul de stat Dorel Onaca și reprezentanți ai SPP.

După ce Curtea Constituțională a decis ca în urma rezultatului referendumului Traian Băsescu să își reia atribuțiile, Ioan Ghișe a protestat, mai multe zile la rând, în fața Palatului Cotroceni, apărând cu pancarte atârnate pe corp, inscripționate cu mesajele „Poporul a decis, Băsescu e demis” și „Popor român, ești suveran”.

Ghișe susținea atunci că gestul său este „simbolic”, că el este un simplu cetățean și că nu s-a consultat în privința acestei acțiuni cu colegii din PNL.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Ce a apărut la locul de veci al Andreei Cuciuc, după ce a fost înmormântată....
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de...
Omenirea tremură. Se construiesc primele adăposturi antiatomice. Ce urmează
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?